Huțulii din Banat

UUR

Scopul fundamental al Uniunii Ucrainenilor din România constă în apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene.

2 Sep, 2020

Duminică, 20 septembrie 2020, membrii filialei UUR-Timiş, grupul vocal-instrumental ,,Huțulii din Banat”, coordonator Gheorghe Hleba și grupul de dansuri „Zolotii Druzii”, coordonator Ciprian David au reprezentat UUR la cea de-a VII-a ediție a Festivalului Minorităților Etnice din Timișoara, care s-a desfășurat în Piața Libertății, cu respectarea regulilor pentru limitarea pandemiei de coronavirus. Festivalul a fost transmis și pe pagina de Facebook: Evenimente Primăria Timișoara.
Principalul scop al festivalului a fost exprimarea, păstrarea şi dezvoltarea culturii și tradițiilor minorităţilor etnice din Timișoara, care este un oraş multicultural, unde minoritățile etnice conviețuiesc în pace și înțelegere, fiind un adevărat exemplu pentru toată Europa.
Festivalul a fost organizată de Primăria Municipiului Timişoara împreună cu Consiliul Consultativ al Minorităţilor Naționale Timișoara, în parteneriat cu Uniunea Ucrainenilor din România – Filiala Timiș, Asociaţia Stato dell’Arte Officina Culturale, Uniunea Sârbilor din România, Societatea Makedon-Armână, Uniunea Democrată Maghiară din România, Comunitatea Evreilor, Forumul Democrat al Germanilor din Banat, Uniunea Bulgară din Banat – România.
UUR-Timiș a organizat un stand propriu, în cadrul căruia au fost prezentate cărți, ziare și reviste ale UUR, costume populare ucrainene, picturi, coronițe și produse tradiționale ucrainene.
La festival au fost prezenți reprezentanți ai administrației locale, minorităților etnice și populației majoritar române din orașul Timișoara.

Citiți în continuare…

Share This