Tulcea – Ziua Drapelului de Stat al Ucrainei și Ziua Independenței Ucrainei

UUR

Scopul fundamental al Uniunii Ucrainenilor din România constă în apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene.

30 aug., 2020

Sămbătă, 23 august 2020, Filiala UUR-Tulcea, împreună cu reprezentanți ai Organizației de tineret din Tulcea, a marcat Ziua Drapelului de Stat al Ucrainei și Ziua Independenței Ucrainei, cu respectarea recomandărilor autorităților privind distanțarea socială.
Cu această ocazie, a fost evidențiată semnificația sărbătorilor naționale ale Ucrainei, după care a avut loc un scurt moment artistic oferit de o parte din membrii Ansamblului „Zadunaiska Sici”- tineret al Uniunii Ucrainenilor din Tulcea.
Amintim, că etnicii ucraineni din județul Tulcea, care sunt urmașii cazacilor zaporojeni, păstrează și promovează identitatea etnică, lingvistică, culturală şi religioasă a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene și contribuie la îmbogățirea culturii naționale a României.

Citiți în continuare…

Share This