Declarație politică cu ocazia Zilei Naționale a Tineretului

UUR

Scopul fundamental al Uniunii Ucrainenilor din România constă în apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene.

6 mai, 2023

Ziua Națională a Tineretului, pe care am sărbătorit-o pe data de 2 mai, ne oferă ocazia de a reflecta asupra valorii pe care tinerii o aduc societății noastre și de a ne concentra asupra nevoilor lor în contextul actual.
De aceea, cea mai recentă declarație politică pe care am rostit-o de la tribuna Camerei Deputaților a fost dedicată tinerilor- o resursă a schimbării, inovării, mereu orientați către soluții practice, creionând împreună un viitor mai bun pentru țara noastră.
În prezent, tinerii se confruntă cu incertitudini generate de contextul geopolitic, iar după traversarea perioadei COVID, nevoile lor sunt mai mari ca niciodată. Este esențial să încurajăm, să promovăm și să sprijinim tinerii pentru atingerea obiectivelor lor în toate domeniile. Avem nevoie de intervenții mai ferme pentru crearea mai multor oportunități pentru aceștia, inclusiv educaționale, recunoașterea continuă a performanțelor lor și susținerea implicării lor în politică.
Nu putem ignora nevoia de a crea de programe de formare profesională conectate la piața muncii, pentru cei aproximativ 465.000 de tineri fără un loc de muncă, creșterea finanțării acțiunilor de voluntariat, a numărului de programe naționale dedicate start-up-urilor pentru tineri.
În ultimul an, s-a acordat o atenție deosebită modului în care alegem să promovăm și să susținem tinerii performanți, elevii participanți la competițiile școlare și extrașcolare beneficiind de o susținere mult mai mare față de anii precedenți.
Pentru cetățenii aparținând minorităților naționale, tinerii sunt o resursă extrem de importantă, fiind cei care perpetuează cultura, tradițiile și limba maternă, acționând drept factor determinant pentru progresul întregii comunități.
Uniunea Ucrainenilor din România promovează tinerii, pe toate palierele, prin susținerea educației pentru elevii care studiază în limba maternă, organizarea de activități educaționale și culturale destinate tinerilor, implementarea de proiecte care au drept scop dezvoltarea personală a acestora și promovarea lor în viața politică.
În ciuda situației geopolitice complicate, în calitatea noastră de decidenți politici, trebuie să rămânem racordați la nevoile reale ale tinerilor și să actualizăm în permanență politicile publice, implementând responsabil și în timp util programe și proiecte care să vină în sprijinul lor, indiferent de religie, etnie sau zona geografică din care provin.
Doresc tuturor tinerilor un viitor strălucit și împlinit! La mulți ani!

Citiți în continuare…

Share This