Campionat Județean de Șah la Maramureș

UUR

Scopul fundamental al Uniunii Ucrainenilor din România constă în apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene.

10 apr., 2024

Pasionații sportului minții s-au întrecut în premieră, pe 6 aprilie, într-o competiție de concentrare și strategie, la Sighetu Marmației, la prima ediție a Campionatului Județean de Șah organizat de Uniunea Tineretului Ucrainean din România și Filiala Maramureș a Uniunii Ucrainenilor din România.
Evenimentul, desfășurat la sediul Filialei Maramureș a UUR, a atras nu numai tineri ucraineni entuziaști, ci și adulți pasionați de șah, care au concurat împărțiți pe două categorii de vârstă, într-o atmosferă competitivă, dar dominată de fair play.
Competiția s-a încheiat cu o recunoaștere merituoasă, atât simbolică, cât și financiară, oferită de Uniunea Ucrainenilor din România celor mai buni strategi ai campionatului.
Vladimir Șmuleac a reușit să cucerească premiul cel mare în valoare de 350 lei, podiumul fiind completat de Denis Șifrac pe locul doi, care a luat premiul în valoare de 300 de lei și Dorel Ardelean, locul trei, cu un premiu în valoare de 250 de lei. Toți ceilalți participanți au fost răsplătiți cu premii de participare de 200 de lei.
Prezent la eveniment, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae-Miroslav Petrețchi, a evidențiat în discursul său importanța organizării acestor manifestări, care să întrunească atât tineri cât și adulți într-un cadru competițional, felicitând participanții pentru determinarea acestora.
La Campionatul de șah dedicat comunității ucrainene au mai luat parte prim-vicepreședintele Vasile Pasenciuc, vicepreședintele Ioan Recalo, președintele Filialei Maramureș, Miroslav Petrețchi, președintele UTUR, Alexandru Mocernac, președinta UFUR, Mirela Ciucur, președinții Organizațiilor locale Rona de Sus și Crasna Vișeului, Mihai Lauruc, respectiv Gheorghe Mocernac, primarul comunei Remeți, Ivan Brinaznic și consilierul Fabian Popovici.
Campionatul de șah din Sighetu Marmației reprezintă un pas important în recunoașterea și valorizarea talentelor din comunitatea ucraineană, o afirmare a șahului ca sport al minții, care poate uni generații și impulsiona tinerii să-și descopere noi pasiuni.

Citiți în continuare…

Share This