Sâmbătă, 22 august, Președinte Volodymyr Zelenski a conferit Ordinul Național „Pentru Merit”, Clasa a III-a, deputatului minorității ucrainene în Parlamentul României, președintelui Uniunii Ucrainenilor din România, domnul Nicolae Miroslav Petrețchi, cu prilejul aniversării a 29 de ani de la proclamarea Independenței Ucrainei.
Decretul de decorare, semnat de șeful statului ucrainean cu prilejul Zilei Independenței Ucrainei, poate fi citit integral pe site-ul Administrației Prezidențiale.
În document se subliniază că ordinul este conferit ”pentru contribuția semnificativă la consolidarea prestigiului internațional al Ucrainei, la dezvoltarea cooperării interstatale și pentru implicarea în activități civice”.
Nicolae Miroslav Petrețchi, în vârstă de 34 de ani, a devenit președintele Uniunii Ucrainenilor din România în 2015, iar în decembrie 2016 a fost ales să reprezinte minoritatea ucraineană în Parlamentul României. Este membru al Grupul parlamentar al minorităților naționale în Camera Deputaților și secretar al Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă.
De asemenea, este membru al Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare și membru al Grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina. În decembrie 2019 președintele UUR a fost ales membru în Prezidiul Congresului European al Ucrainenilor.